Contractul de asistență juridică – aspecte de drept privat

Contractul de asistență juridică – aspecte de drept privat

Autor: avocat Marian Mădălina Elena, Baroul Iași

 

Dincolo de orice norme impuse în diferite perioade ale timpului, rolul avocatului este sacru în cetate, întrucât el spune în forum care este adevărul și caută o rezolvare corectă a problemelor oamenilor, oricât de complicate ar părea uneori.

Termenul ,,avocat provine din sintagma ad auxilium vocatus (,,cel chemat în ajutor), care devoalează rolul primordial al acestei profesii, respectiv acela de a fi un sprijin pentru justițiabil, pentru cel care își caută dreptatea în justiție.

Originea profesiei și a funcției exercitate de aceasta trebuie căutate în Grecia antică și mai ales în dreptul roman, în mecanismul asistenței asigurate de patricieni sau patroni clienților lor, mai apoi în instituția oratorului sau jurisconsultului – specialist în știința dreptului – și, în cele din urmă, în aceea a lui advocatus – retribuit pentru serviciile sale, membru al unor colegii sau corporații profesionale.[1]

Fiecare cetățean al Atenei era obligat să se apere singur, iar dacă întâmpina dificultăți se putea adresa unei persoane ce deținea cunoștințe speciale și redacta pledoarii (logograf). Împricinații reproduceau acele texte în fața instanței de judecată, fără a le cunoaște înțelesul și efectele juridice. Rezultatul acestei absurdități a fost acela că cetățenii își prejudiciau interesele, în acest mod demonstrându-se eșecul apărării personale și necesitatea existenței unui avocat. [2]

Roma a dat lumii primii avocați, iar aceștia erau disponibili atât cetățenilor, cât și plebeilor care nu comiseseră o infracțiune capitală. Astfel, un avocat își putea reprezenta clientul, susținând cazul acestuia în timpul audierilor desfășurate în fața unui pretor (judecător). Rolul principal al acestuia era fie să dovedească nevinovăția clientului său, fie să circumstanțieze pe cât posibil situația de fapt pentru a primi o pedeapsă mai ușoară.[3]

Izvorul dreptului avocatului de a desfășura activitățile specifice profesiei este contractul de asistență juridică, avocatul fiind obligat să acționeze doar în limitele prevăzute în contract, cu unele excepții prevăzute expres de lege.[4]

Forma și conținutul contractului de asistență juridică sunt reglementate în art. 121 din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64 din 3 decembrie 2011[5].

O primă observație ce se poate face în legătură cu subiectul prezentului eseu – contractul de asistență juridică – este aceea că nu îl regăsim în Codul civil[6] românesc, reglementare ce a fost rezervată corpurilor profesionale. Coroborând această observație cu art. 1168 Cod civil[7]: ,,contractelor nereglementate de lege li se aplică prevederile prezentului capitol, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractual cu care se aseamănă cel mai mult”, ajungem la concluzia că acesta se încadrează în categoria contractelor nenumite.

Apartenența contractului de asistență juridică la această categorie prezintă importanță, întrucât, în dreptul roman vechi nu erau recunoscute decât acțiunile întemeiate pe contractele numite. Din contractele nenumite nu putea rezulta nicio acțiune ( ex nudo pacto, non ascitur actio).[8]

Totodată, această calificare determină și aplicarea unui anumit regim juridic, în cazul contractelor nenumite fiind incidente în principal regulile generale prevăzute de dreptul comun, iar în subsidiar dreptul special prevăzut de contractul cu care se aseamănă cel mai mult.[9]

Dacă acceptăm apartenența contractului de asistență juridică în categoria contractelor nenumite, atunci raportul său ar trebui să fie în legătură cu contractul de mandat, luând în considerare și prevederile art. 126 alin. 3 din Statut[10], care prevăd faptul că ,,pentru activitățile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistență juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare ori dispoziție în numele și pe seama clientului.

Având în vedere reciprocitatea obligațiilor dintre avocat și client, precum și interdependența lor, este de necontestat faptul că este un contract bilateral.

Cu toate acestea, și în legătură cu acest aspect se pot face unele precizări. Actele juridice bilaterale pot fi modificate de comun acord de către părți, deci printr-un act simetric celui de constituire  (mutuus consensus, mutuus disensus), în timp ce contractul de asistență juridică poate fi revocat și unilateral, prin renunțarea unilaterală a clientului sau a avocatului, conform art. 147 din Statutul profesiei de avocat.

Conform art. 1172 alin. 1 Cod civil, un contract este cu titlu oneros dacă fiecare parte urmărește să își procure un avantaj în schimbul obligațiilor asumate; contractul de asistență juridică încadrându-se fără niciun dubiu în această categorie.

Interesant este faptul că, în funcție de obiectul contractului de asistență juridică, îl putem încadra atât în categoria contractelor aleatorii, cât și a celor comutative.

Actele aleatorii sunt acele acte juridice cu tilu oneros, care prin natura lor sau prin voința părților, oferă cel puțin uneia dintre părți șansa unui câștig și o expune totodată la riscul unei pierderi ce depind de un eveniment viitor și incert.[11]

Dispozițiile art. 133 din Statutul anterior menționat prevăd faptul că, în situația în care avocatul reprezintă un client într-o procedură legală, obligația acestuia este de diligență. Practic, acesta nu este ținut de contractul de asistență juridică pentru a garanta un anumit rezultat într-o cauză.

Așadar, soluția în orice speță este incertă, iar riscul pierderii cauzei de către client subzistă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare; motiv pentru care încadrăm contractul de asistență juridică în categoria celor aleatorii.

Dacă obiectul contractului îl reprezintă acordarea de consultanță juridică cu privire la un anumit domeniu, atunci acesta ar putea îmbrăca forma unui contract comutativ.

În opinia pe care o vom argumenta în rândurile care urmează, contractul de asistență juridică este totodată un act ce poate fi afectat de modalități, respectiv de termen și de condiție.

Termenul reprezintă un eveniment viitor și sigur ca realizare, până la care este amânată începerea sau, după caz, stingerea exercițiului drepturilor subiective civile și a executării obligațiilor civile corelative.[12]

Să ne imaginăm o situație de fapt prin care un client contactează un avocat pentru a-l reprezenta într-o cauză judiciară al cărei termen este stabilit de instanță la un moment ulterior semnării contractului. Acest exemplu ilustrează un veritabil contract de asistență juridică afectat de termen.

Această clasificare prezintă importanță cu privire la subiectul nostru, întrucât după scadență (eveniente termine) obligația (avocatului) devine scadentă, iar acesta este obligat să o aducă la îndeplinire; în caz contrar clientul având posibilitatea să se adreseze organelor profesiei pentru a raporta o abatere disciplinară. Pe cale de consecință, nu există o neîndeplinire a obligației avocatului înainte de împlinirea termenului suspensiv.

Condiția este un eveniment viitor și nesigur ca realizare, de care depinde eficacitatea sau desființarea dreptului subiectiv civil și a obligației civile corelative.[13]

Cu privire la această modalitate ce poate afecta contractul de asistență juridică, considerăm că ar putea fi aplicabilă în situația prevăzută de art. 129 alin. 6 din Statutul profesiei de avocat, respectiv în situația în care avocatul ar avea dreptul la un onorariu de succes într-o cauză civilă. Cu alte cuvinte, existența onorariului de succes depinde de obținerea soluției de admitere în totalitate a cererii, caz în care condiția pozitivă este îndeplinită.

Întorcându-ne la forma contractului de asistență juridică, aceasta este prevăzută în mod expres în art. 121 din Statutul profesiei de avocat, respectiv forma scrisă, ad probationem. Considerăm așadar că acesta este deopotrivă și un contract solemn, simpla manifestare de voință a părților nu este suficientă pentru încheierea valabilă a contractului. Opinăm în acest sens luând în considerare și art. 121 alin. 5 din Statutul profesiei de avocat, care precizează faptul că în situații excepționale se poate încheia între client și avocat un contract în formă verbală ( în fața unei autorități sau a oricăror persoane fizice sau juridice care pot atesta încheierea contractului), însă în cel mai scurt timp se cere perfectarea acestuia în formă scrisă.

Un contract poate avea ca obiect  atât dare, facere, cât și nonfacere, dar cu certitudine trebuie să fie clar sau măcar determinabil. Rațiunea pentru care s-a statuat, ca o condiție a valabilității obiectului contractului, determinarea sau determinabilitatea acestuia este de a nu-I permite debitorului să denaturize (prin liber arbitru) esența obligației asumate și să presteze un lucru fără valoare.[14]

Obiectul contractului de avocat este reglementat în art. 122 alin. 1 lit. c) din Statutul profesiei de avocat și constă în una sau mai multe dintre activitățile prevăzută de art. 3 din Lege, ori poate avea caracter general, dând dreptul avocatului la acte de administrare și/sau conservare a patrimoniului clientului.

Deși obiectul contractului de asistență juridică poate avea caracter general, considerăm că acesta este determinabil, actele de conservare fiind prin natura lor întotdeauna avantajoase pentru client,iar cele de administrare  sunt menite să pună în valoare un bun; în acest context nu ne putem imagina o situație în care debitorul-avocat ar putea presta un lucru fără valoare pentru client.

Un alt element pe care trebuie să îl conțină în mod obligatoriu contractul de asistență jurdică este onorariul, reglementat expres de art. 127-132 din Statutul profesiei de avocat. Nu dorim să alunecăm prea mult spre sfera Organizării și exercitării profesiei de avocat, așa că vom statua și vom face câteva considerații cu privire la onorariu doar asupra elementelor care (ne) interesează din punctul de vedere al dreptului privat.

Precizam chiar la începutul eseului faptul că, etimologic vorbind, termenul de avocat desemnează o persoană care este menită să ajute, deci firesc ar fi să ne întrebăm care este momentul ce marchează remunerarea acestuia.

Prima lege care consacra existența avocaților este, paradoxal, o lege care interzicea profesarea avocaturii. Explicația acestei situații rezidă din faptul că prestația efectuată de avocat nu putea fi considerată ca prestație de muncă (locatio operaris), deoarece romanii, disprețuind munca, socoteau că numai sclavii și mercenarii puteau primi plată pentru munca depusă, în timp ce clasele nobile din care făceau parte avocații, nu puteau fi puse pe același plan cu aceștia. Mai mult decât atât, Legea Cincia (adoptată la propunerea lui Cincius Alimentus în anul 204) interzicea avocaților să primească donații sau daruri drept remunerație pentru serviciile de apărare.[15]

Împăratul Octavian Augustus a instituit chiar pedeapsa restituirii împătrite a onorariului primit de către avocați.

Împăratul Claudius a fost cel care a permis în cele din urmă ca avocații să poate fi remunerați pentru activitatea prestată, la presiunile mai multor avocați care cereau ca măcar celor mai puțin bogați să li se permită să trăiască din profesia lor.[16]

Ulterior, împăratul Justinian a permis avocatului să primească onorarii în limita a 10000 sesterți; dându-i totodată posibilitatea să refuze să pledeze cauza în caz de neplată a onorariului de către client; și chiar i s-a acordat acțiune în justiție pentru a-l constrânge pe client să plătească onorariul legal convenit.[17]

Conform art. 128 din Statutul profesiei de avocat, onorariul se stabilește liber între avocat și client, înainte de începerea asistenței/reprezentării juridice.

Împăratul Dioclețian a oferit posibilitatea ca onorariile să poată fi plătite în natură, de obicei în animale, fixându-se chiar și un preț al acestora.[18]

Întorcându-ne în prezent și la dispozițiile amintite mai sus, neregăsind în acestea o prohibiție cu privire la  perceperea de către avocat a unui onorariu în natură – o tavă de eclere de exemplu – opinăm că încheierea unui asemenea contract ar putea fi legală.

Un argument în susținerea acestei opinii este reprezentat de art. 130 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat în care se precizează faptul că este interzisă încheierea unei convenții între avocat și client care fixează exclusiv totalitatea onorariilor în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare (pactul de quota litis).

Așadar, lucrurile sunt clare cu privire la faptul că onorariul poate fi cuantificat într-o sumă de bani, respectiv un bun. Interesantă este însă, ultima teză a articolului de mai sus, care nu descrie eventuale criterii cu privire la stabilirea ,,oricărei alte valori” ce poate fi parte integrantă din onorariu.

Întrucât am precizat la început că acestui contract i se aplică regulile de drept comun, considerăm că singura prohibiție ar fi aceea ca această ,,valoare să nu fie în categoria celor de care o persoană nu poate dispune.

Pe durata existenței raportului juridic (chiar și după încetare), părților le incumbă o serie de obligații importante. Clientul are în principal obligația de plată a onorariului, la data scadentă prevăzută în contract. Avocatul are obligația de independență, diligență profesională, confidențialitate, de evitare a conflictelor de interese, de competență profesională, de a ține sub control gradul său de ocupare profesională și extraprofesională, de a se consulta adecvat și permanent cu clientul, de a respecta opțiunile acestuia și de a-l atenționa cu privire la consecințele oricărui demers.[19]

Conform art. 121 alin. 6 din Statutul profesiei de avocat, avocatul și clientul pot semna un contract, iar beneficiarul serviciilor avocațiale cuprinse în acesta să fie o terță persoană, cu condiția ca aceasta să accepte, fie și tacit încheierea contractului în aceste condiții.

Stipulația pentru altul (numită și contractul în folosul unei terțe persoane) reprezintă acel contract prin care o parte (promitentul) se obligă față de cealaltă parte (stipulantul) să execute o prestație în favoarea unei a treia persoane (terțul beneficiar), fără ca aceasta din urmă să participe la încheierea convenției.[20]

Dacă coroborăm definiția de mai sus cu dispozițiile art. 121 alin.6 din Statutul profesiei de avocat, putem afirma că în situația particulară prevăzută în acest alineat, contractul de asistență juridică ia forma unei stipulații pentru altul, fiind o veritabilă excepție de la principiul relativității.

Conform art. 1284 alin. 2 Cod civil ,,beneficiarul dobândește dreptul de a cere direct promitentului executarea prestației.

Aplicând dreptul comun așa cum am stabilit de la început, observăm că nu doar clientul care a contractat cu avocatul îi poate solicita acestuia executarea obligației prevăzute în contract, ci și beneficiarul serviciilor precizat în contract.

Găsim acest lucru interesant, cu atât mai mult cu cât romanii nu concepeau faptul că cineva poate contracta în profitul exclusiv al unui terț (fără existența unui beneficiu pentru contractant); în astfel de cazuri obligația contractuală era considerată nulă (acolo unde nu există interes nu există nici contract).[21]

 

Bibliografie selectivă

 

Cărți

1. S. Spinei, Organizarea profesiilor juridice liberale, Ed. Universul Juridic, București, 2010

2. D. Țop, Istoria avocaturii în România, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2014Platon, Legile, Ed. IRI, București

3. Em. Yolanda, Pledoarii celebre, Antologie de oratorie judiciară, Ed. Lumina Lex, București

4. C. Sălăvăstru, Mic tratat de oratorie, Ed. Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2020

5. L. Pop, I. –F. Popa, S. I. Vidu, Drept civil Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020

6. G. Boroi, C. A. Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2012

7. G. Boroi, C. A. Anghelescu, B. Nazat, I. Nicolae, Fișe de drept civil, Ediția a 4-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2019

9. V. M. Ciucă, Drept roman, Lecțiuni, Ediția a II-a, addenda, corrigenda et augmenta, Vol. II, Ed. ,,Universității Alexandru Ioan Cuza “, Iași, 2014

 

Resurse web

  1. https://www.avocatura.com/stire/7849/avocatura-si-infractiunile-in-roma-antica.html, accesat la data de 24.10.2022

 

 

 

 

 

 


[1] S. Spinei, Organizarea profesiilor juridice liberale, Ed. Universul Juridic, București, 2010, pp.30-31.

[2] D. Țop, Istoria avocaturii în România, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2014, pp.8-9.

[3] https://www.avocatura.com/stire/7849/avocatura-si-infractiunile-in-roma-antica.html, accesat la data de 31.08.2022.

[4] Avocatul care a asistat o parte la judecarea unei cauze are posibilitatea de a face, chiar și fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp, și de a exercita orice cale de atac împotriva hotărârii ( art. 69 alin. 2 Cod procedură civilă).

[5] Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 898 din data de 19 decembrie 2011.

[6] Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil republicată în Mon. Oficial nr. 505 din 15 iulie 2011.

[7] Ibidem

[8] L. Pop, I. –F. Popa, S. I. Vidu, Drept civil Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 49.

[9] Ibidem

[10] Statutul profesiei de avocat din data de 03.12.2011, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 898 din data de 19 decembrie 2011.

[11] G. Boroi, C. A. Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 114.             

[12] G. Boroi, C. A. Anghelescu, B. Nazat, I. Nicolae, Fișe de drept civil, Ediția a 4-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2019, pp. 91-92.

[13] Ibidem

[14] V. M. Ciucă, Drept roman, Lecțiuni, Ediția a II-a, addenda, corrigenda et augmenta, Vol. II, Ed. ,,Universității Alexandru Ioan Cuza “, Iași, 2014, pp. 330-331.

[15] D. Țop, op. cit., p.10.

[16] D. Țop, op. cit., p.10.

[17] Ibidem

[18] Ibidem

[19] Art. 138-154 din Statutul profesiei de avocat.        

[20] G. Boroi, op. cit., p. 229.

[21] V. M. Ciucă, op. cit., p. 332.

Parteneri

Juridice.ro

Top News

NOTĂ DE INFORMARE A AVOCAȚILOR PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Începând cu 25 mai 2018 a intrat în vigoare Regulamentului General privind Protecția Datelor (în continuare Regulamentul) nr. (UE) 2016/679 cu…

Detalii

PLATA TAXELOR SI CONTRIBUTIILOR PROFESIONALE PRIN TRANSFER BANCAR

Avocații care doresc să achite taxele și contribuțiile profesionale prin transfer bancar (la ghișeu sau e-banking) au la dispoziție următoarele…

Detalii

LEGISLAȚIE GRATUITĂ PENTRU MEMBRII BAROULUI IAȘI

Suntem încântați sa vă anunțăm că Baroul Iași pune la dispoziție tuturor membrilor activi înscriși, accesul GRATUIT la modulul de Legislație din…

Detalii

OFERTĂ SEMNĂTURĂ ELECTRONICĂ PENTRU AVOCAȚI

Publicăm <link file:434 download internal link in current>PROTOCOLUL încheiat cu autoritatea de certificare Trans Sped privind facilități pentru obținerea certificatului de semnătură digitală pentru…

Detalii

ACCES LA CONFERINȚELE ”UNIVERSUL JURIDIC” PENTRU MEMBRII BAROULUI IAȘI

Baroul Iași și Universul Juridic au încheiat un parteneriat instituțional care constă în oferirea accesului pentru membrii Baroului Iași la…

Detalii

DEZBATERE ONLINE ”ASISTENȚA EXTRAJUDICIARĂ”

Baroul Iasi vă invită să participați la dezbaterea online Asistența extrajudiciară – formă de ajutor public judiciar. Dezbaterea va avea loc miercuri…

Detalii