ȘEDINȚA CONSILIULUI BAROULUI IAȘI DIN 10 IULIE 2018

La data de 10 iulie 2018 a avut loc ședința Consiliului Baroului Iași. Aceasta a fost prezidată de către Decanul Baroului Iași, dl. av. dr. Marius Sebastian Striblea. La ședință au participat 10 membri ai Consiliului din totalul de 13.

Consiliul a adoptat mai multe hotărâri, printre care:

1. stabilirea cuantumului taxei pentru reînscrierea în Tabloul avocaţilor a avocatului suspendat pentru neplata contribuţiilor profesionale la 3.000 lei, începând cu data de 1 august 2018, în conformitate cu limita prevăzută în Decizia nr. 63 din 03.12.2011 a Consiliului U.N.B.R.;

2. luarea măsurilor organizatorice necesare în vederea desfășurării în bune condiții a lucrărilor Comisiei Permanente și Consiliului U.N.B.R. din 23-25 august 2018;

3. colaborarea cu U.N.B.R. în vederea implementării G.D.P.R. în activitatea baroului;

4. luarea măsurilor legale pentru recuperarea debitelor datorate la bugetul Baroului Iași și la bugetul Filialei C.A.A. Iași;

5. soluționarea lucrărilor curente și a sesizărilor aflate pe rol.

 

 

DISTRIBUIRE LICENȚE LEGISLATIVE

În ședința din data de 6 decembrie 2017, Consiliul Baroului Iași a hotărât distribuirea, cu titlu gratuit, către membrii baroului a unui număr de 412...

Detalii

PLANIFICAREA AVOCAȚILOR LA ASISTENȚA JUDICIARĂ DIN OFICIU ÎN PERIOADA IUNIE - SEPTEMBRIE 2018

Listele actualizate cu planificarea avocaților înscriși în Registrul de asistență judiciară al Baroului Iași în perioada februarie - mai 2018 au fost...

Detalii

NOTĂ DE INFORMARE A AVOCAȚILOR PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Începând cu 25 mai 2018 a intrat în vigoare Regulamentului General privind Protecția Datelor (în continuare Regulamentul) nr. (UE) 2016/679 cu...

Detalii

EXAMENUL DE PRIMIRE ÎN PROFESIE, SESIUNEA SEPTEMBRIE 2018

Publicăm Hotărârea nr. 367/ 22.06.2018 a Consiliului UNBR pentru republicarea în formă consolidată a Regulamentului – cadru privind organizarea...

Detalii